La cererea UE, toți producătorii de smartphone-uri au eliminat aceste capabilități, însă pentru unele există soluții pentru a le restaura. Avem astfel soluția pentru telefoanele Huawei care folosesc EMUI 9, printre care se numără și Mate 20 Pro sau seria Huawei P30.
Practic, această soluție are originile în software-ul original produs de Huawei, însă poate fi activată din nou, fără acces la root, fără a instala aplicații din Play Store și fără a fi nevoie de a porni respectivele aplicații separat de apel. Practic, funcționalitatea „Call recorder” este reactivată direct în meniul de apeluri al telefonului Huawei. Instalarea este simplă și rapidă.
Tot ce este necesar este un telefon Huawei cu EMUI 9 sau 9.1, descărcarea aplicației Call Recoder în format „.apk” și instalarea acesteia. Desigur, trebuie activată compatibilitatea cu aplicații din surse necunoscute în meniul telefonului. Nu în ultimul rând, sugerăm ca aplicația să fie descărcată exclusiv de pe link-urile verificate de pe Dropbox și File2Host, întrucât alte versiuni ar putea fi modificate pentru a conține malware.